Tag Archives: sebastian ghita

Ghiță se autodenunță la Parchet: Am participat la falsificarea raportului de expertiză privind teza de doctorat a șefei DNA

Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat marți la sediul Parchetului General, susținând că depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat, informează…
Citeste mai departe

Sebastian Ghiță, pus sub control judiciar; este acuzat de complicitate la spălare de bani

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de deputatul Sebastian Ghiță, acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, informează AGERPRES. Potrivit unui comunicat al DNA, în același dosar…
Citeste mai departe

DNA: Deputatul Sebastian Ghiță, trimis în judecată alături de foști șefi din Parchet și Poliție

Procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe deputatul Sebastian Ghiță, alături de foști șefi din Parchet și Poliție, informează AGERPRES. Sebastian Ghiță este acuzat de două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de…
Citeste mai departe