Tag Archives: senat

Senat: Comportamentele generatoare de bullying – interzise în unităţile de învăţământ

Senatul a adoptat, marţi, în şedinţa de plen, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care sunt interzise, în unităţile de învăţământ, "comportamente generatoare de bullying", informeazã AGERPRES. Senatorii au votat telefonic, fiind exprimate 128 de voturi "pentru" şi două abţineri. Iniţiată de un grup de deputaţi…
Citeste mai departe

Senat: OUG prin care se acordă sprijin financiar TAROM şi Complexului Energetic Oltenia, adoptată

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în unanimitate (99 de voturi pentru), OUG 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare care vizează sprijin financiar TAROM şi Complexului Energetic Oltenia, informeazã AGERPRES. "Ministerul Finanţelor Publice (MFP) poate acorda, la solicitarea Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM…
Citeste mai departe

Senat: Proiectul lui Teodorovici care prevede închisoare pentru neplata impozitelor şi contribuţiilor, adoptat tacit

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Eugen Teodorovici care prevede că reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat se pedepseşte cu închisoare de la un an la şase ani, informeazã AGERPRES. Nota de adoptare tacită pentru acest act normativ, pentru care termenul de dezbatere…
Citeste mai departe

Senat: Persoanele condamnate penal nu pot ocupa demnităţi publice (adoptare tacită)

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative în domeniul electoral, prin care se stabileşte că nu pot fi aleşi în demnitatea de membru al guvernului, europarlamentar, preşedinte al României, parlamentar, primar, consilier local şi consilier judeţean persoanele care "au suferit condamnări penale", informeazã AGERPRES. Termenul pentru…
Citeste mai departe