Tag Archives: ungaria

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează o vizită în Ungaria destinată relansării cooperării economice

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează miercuri o vizită în Ungaria pentru a relansa schimburile economice, în cadrul relaţiilor diplomatice care se desfăşoară în mod constant între Budapesta şi Moscova de la revenirea la putere a premierului ungar Viktor Orban în 2010 şi în pofida criticilor occidentale, relatează AFP, preluat de AGERPRES. Preşedintele rus urmează să…
Citeste mai departe

Ungaria acuză Comisia Europeană de ”lipsă de respect” după răspunsul privind rambursarea cheltuielilor de protejare a frontierei

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Istvan Hollik, a criticat luni ceea ce a descris drept oferta ''lipsită de respect'' a Comisiei Europene de a rambursa Ungariei ''puţin mai mult de un procent'' din suma cheltuită de această ţară pentru protejarea frontierelor ei în faţa valului de migranţi, relatează agenţia MTI, preluat de AGERPRES. ''După…
Citeste mai departe

Ungaria: Aproape 700.000 de semnături pentru o petiţie care cere ca ţara să se alăture iniţiativei Parchetului European

Un politician al opoziţiei a adunat 680.000 de semnături pentru a cere Ungariei să se alăture iniţiativei Parchetului European (The European Public Prosecutor's Office, EPPO), un pas respins de guvernul naţionalist eurosceptic de la Budapesta, relatează miercuri Reuters, preluat de AGERPRES. Urmând să devină operaţional în 2020, EPPO va avea menirea de a investiga cazurile…
Citeste mai departe