Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte aproximativ 20 au fost rănite marţi seară la Veneţia, când un autobuz care transporta turişti, printre care ucraineni, francezi şi germani, a căzut de pe un pod şi a luat foc, potrivit autorităţilor acestui oraş din nord-estul Italiei, notează AFP, preluat de AGERPRES. Rămâi aproape de…
Citeste mai departe
Ben Affleck şi Jennifer Lopez şi-au făcut apariţia împreună la Veneţia
Cântăreaţa Jennifer Lopez şi actorul Ben Affleck au sosit joi la Veneţia pentru a participa la Festivalul de Film, cei doi fiind văzuţi ţinându-se de mână înainte de a se urca într-un taxi acvatic cu care au fost conduşi la hotelul de lux la care sunt cazaţi în oraşul-lagună, relatează Reuters, preluat de AGERPRES. Affleck…
Citeste mai departe
Carnavalul de la Veneţia s-a deschis oficial şi îşi aşteaptă vizitatorii în oraşul redresat după inundaţii
Cântecele de dragoste ale gondolierilor din Veneţia - barcarolele - au inspirat cândva artişti din toată Europa. Oraşul, redresat după inundaţiile din noiembrie, a ales iubirea ca temă a spectacolului inaugural al ediţiei din acest an a tradiţionalului său carnaval, relatează AFP, preluat de AGERPRES. Evenimentul a fost inaugurat sâmbătă seara de primarul Veneţiei, Luigi…
Citeste mai departe
Bazilica San Marco din Veneţia, afectată de inundaţii, va necesita lucrări de restaurare de milioane de euro
Bazilica istorică San Marco din Veneţia va necesita lucrări de restaurare în valoare de milioane de euro după ce a fost inundată recent pentru doar a şasea oară în 1.200 de ani, mozaicurile sale delicate din marmură fiind expuse la apa sărată cu efect distrugător, a declarat curatorul său, citat marţi de Reuters, preluat de…
Citeste mai departe
- 1
- 2