Belarus: 29 de ţări condamnă restricţionarea internetului de către regimul de la Minsk
Un grup de douăzeci şi nouă de ţări, printre care Statele Unite şi Germania, au emis joi o declaraţie comună prin care au condamnat restricţionarea internetului de către conducerea de la Minsk, după ce în Belarus au avut loc luna trecută alegeri prezidenţiale "frauduloase", transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
"Închiderea şi blocarea sau filtrarea serviciilor limitează nejustificat drepturile de întrunire paşnică şi libertatea de asociere şi de exprimare, mai ales atunci când acestea sunt lipsite de echitate procedurală şi de transparenţă", se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat american.
"Alături de măsurile restrictive şi intimidarea utilizate împotriva candidaţilor opoziţiei şi a arestărilor în masă şi detenţiilor membrilor societăţii civile şi jurnaliştilor din Belarus, acţiunile de limitare a accesului la internet, inclusiv la reţelele sociale şi alte platforme digitale de comunicare, erodează şi mai mult spaţiul civic", se arată în declaraţia comună a celor 29 de state semnatare.
Documentul a fost semnat de SUA, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Japonia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Ucraina.