Emanuel Ungureanu (USR) anunţă că va depune la Parchetul General “o sesizare penală” în cazul pacientei arse la Floreasca
Deputatul USR Emanuel Ungureanu anunţă că va depune luni, la Parchetul General, "o sesizare penală" în cazul pacientei arse pe masa de operaţie la Spitalul Clinic Floreasca.
"Mâine, la ora 10,00, voi depune la Parchetul General o sesizare penală pentru a elucida procurorii condiţiile în care a fost incendiată pe masa de operaţie o pacientă care se zbate acum între viaţă şi moarte! Între timp, cu toate că protocolul operator ştampilat şi semnat de plagiatorul Beuran îl contrazic, acesta neagă vehement că ar fi participat la operaţia pacientei", precizează Ungureanu, duminică, într-o postare pe Facebook, citat de AGERPRES.
CSUB a precizat că, în cursul dimineţii de duminică, 22 decembrie, pacienta în cauză, care prezenta o patologie foarte complexă şi gravă, a fost supusă unei reintervenţii chirurgicale de urgenţă, intervenţie necesară pentru supravieţuirea sa şi stabilizarea funcţiilor vitale.
"Intervenţia chirurgicală a fost una complexă, iar în cursul acesteia s-a produs evenimentul nefericit în urma căruia au rezultat arsuri tegumentare. Incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenţia chirurgicală fiind finalizată. În cursul aceleiaşi zile, incidentul a fost adus la cunoştinţa conducerii spitalului, care s-a deplasat în unitate şi a demarat o cercetare administrativă pentru a identifica circumstanţele producerii accidentului. În acest sens au fost solicitate şi primite declaraţii ale personalului implicat în incident şi au fost păstrate materialele care au legătură cu incidentul. Dacă în urma acestei cercetări administrative vor fi evidenţiate fapte/aspecte cu alte conotaţii, vor fi sesizate organele în drept", se preciza în comunicatul CSUB.
Totodată, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a declanşat verificări cu privire la aspectele semnalate în mass-media referitoare la cazul unei paciente incendiate pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca.
Sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că a trimis corpul de control al ministerului la Spitalul Floreasca din Capitală, în legătură cu cazul pacientei care a fost arsă pe masa de operaţie.