IGPR: Peste 10.000 de polițiști au acționat de Crăciun, suplimentar față de dispozitivul zilnic
Peste 10.000 de polițiști au acționat suplimentar față de dispozitivul zilnic, în toată țara, pe perioada sărbătorii de Crăciun, în locurile unde s-au desfășurat manifestări religioase, cu aflux mare de public, precum și pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite și pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier, informează AGERPRES.
Astfel, au fost în teren peste 3.200 de patrule de ordine și siguranță, iar efectivele de poliție rutieră au utilizat aproximativ 860 de autospeciale.
Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, prezența activă a polițiștilor a făcut ca numărul infracțiunilor săvârșite cu violență și cele de natură judiciară să se situeze în acest an sub media anului trecut, cu o scădere de 24%.
IGPR precizează că în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română au fost constatate 1.736 de infracțiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 983 de persoane, față de 55 dintre acestea fiind luate măsuri preventive.
De asemenea, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat 31 de persoane urmărite, din care 26 la nivel național și 5 la nivel internațional.
Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat aproximativ 8.267 de sancțiuni, în valoare de 2.277.200 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 43.000 de lei.
Astfel, polițiștii au intervenit și au aplicat 2.175 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, au aplicat 114 sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 11 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 44 la Legea nr. 171/2010 Codul Silvic.
De asemenea, polițiștii au acționat și pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, constatându-se o ușoară scădere a accidentelor rutiere grave, față de anii anteriori (o scădere de 14%). Totodată, nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic.
Pentru neregulile constatate în trafic polițiștii au aplicat 5.622 de sancțiuni contravenționale, 1.454 fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză, 106 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracțiune.
Totodată, polițiștii au retras 115 certificate de înmatriculare și au reținut 556 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 144 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 167 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.
În perioada 30 noiembrie — 26 decembrie, în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au constatat 21.412 infracțiuni, au aplicat 1.323.383 de sancțiuni contravenționale și au confiscat bunuri în valoare de 1.760.937 de lei.