MApN: Militari americani participanţi la Saber Guardian 19 au distrus, din eroare, culturi agricole în judeţul Ialomiţa
Militari ai Armatei SUA, care se deplasau, joi după-amiază, în condiţii meteo nefavorabile, pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19, în zona Insulei Ialomiţei, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi, informează un comunicat transmis de Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), preluat de AGERPRES.
Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă.
Sursa citată a precizat că "o comisie formată din reprezentanţi ai MApN şi armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul".
"În jurul orei 18,30, s-a desfăşurat la primăria localităţii Stelnica o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai primăriei Stelnica şi proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare", mai precizează comunicatul MApN.