USR PLUS: Jocurile din Parlament, finalizate la CCR – pensiile speciale scapă de impozitare
Alianţa USR PLUS susţine că ''jocurile din Parlament'' privind impozitarea pensiilor speciale ''au fost finalizate de CCR'' prin decizia de neconstituţionalitate de marţi, ceea ce face ca aceste venituri să nu dispară, ''cel puţin încă un timp de acum înainte''.
"Decizia de astăzi face ca pensionari 'speciali' precum Valer Dorneanu, Mona Pivniceru şi alţii asemenea să-şi încaseze liniştiţi, în continuare, pensiile speciale de sute de ori mai mari decât cele ale românilor de rând. Aşteptăm motivarea CCR, dar reamintim că parlamentarii USR au avertizat, înainte de votul final din Parlament, că există un risc major ca proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale să fie, în forma convenită de PSD şi PNL, neconstituţional", se arată într-un comunicat al USR PLUS, transmis AGERPRES.
Potrivit USR PLUS, în şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie, PSD şi PNL au decis "să fie lăsat în sertarele Parlamentului" proiectul USR privind impozitarea pensiilor speciale, agreând să voteze proiectul social-democraţilor şi să-l resupună, pe 18 iunie, votului într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei.