VIDEO Centrele de transfuzii vor fi modernizate; bugetul – 30 de milioane de lei, anunţă ministrul Victor Costache
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri la Parlament că modernizarea centrelor de transfuzii sanguine va fi făcută de îndată, pentru acest lucru fiind deja prevăzut un buget de 30 de milioane de lei, informeazã AGERPRES.
"Se va demara rapid modernizarea centrelor de transfuzii sanguine, deoarece interesul pacienţilor din România primează şi nu putem asista la dezbateri fără să luăm nicio decizie între timp. (...) Nu ascund şi cu toţii suntem de acord că centrele de transfuzii sanguine trebuie modernizate. (...) În planul de investiţii pot să vă anunţ că sunt prevăzute deja 30 de milioane de lei numai pentru modernizarea centrelor de transfuzie în 2020. Începe în primul trimestru al anului 2020", a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, există resurse bugetare pentru plata orelor suplimentare şi pentru angajări, astfel încât centrele de transfuzii să fie deschise şi în weekend.
"Trebuie făcute angajări, trebuie plătite orele suplimentare, există resursele bugetare, trebuie deschise sâmbătă şi duminică. Vom vedea planul de soluţii al experţilor din domeniu", a arătat Costache.
Pentru 2020, a precizat el, este asigurat necesarul de imunoglobuline.
Întrebat dacă are în vedere demiterea directorului Institutului Naţional de Hematologie, dar şi a altor persoane din Ministerul Sănătăţii, Costache a răspuns: "Echipa noastră se reînnoieşte în permanenţă şi vom continua să reînnoim până reuşim să avansăm în domeniul sanitar. Niciun post în Ministerul Sănătăţii nu este fix sau bătut în cuie. Reînnoim echipa".