Tag Archives: sindicalisti

Sindicaliştii din administraţie protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei

Consiliul Naţional al Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România "Columna", federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistenţă Socială, protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei, informeazã AGERPRES. Sindicaliştii din administraţie susţin că 4.000 de salariaţi din DGASPC Bacău, Giurgiu şi Neamţ nu şi-au primit salariile pentru luna septembrie, iar…
Citeste mai departe

Olt: Sindicaliştii de la Alro solicită Guvernului aplicarea schemei de ajutor pentru marii consumatori industriali de energie

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, solicită Guvernului să aplice "imediat" prevederile ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali energointensivi şi susţine că, în caz contrar, în următoarele săptămâni se poate ajunge la faliment. Într-un comunicat de presă al Sindicatului Liber Aluministul, remis duminică AGERPRES, Popescu…
Citeste mai departe

Sindicaliştii BNS, miting de protest faţă de amânarea de către CCR a pronunţării pe constituţionalitatea mutării contribuţiilor la angajat

Reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au participat, miercuri, la un miting de protest, în faţa Curţii Constituţionale a României (CCR), nemulţumiţi de faptul că instanţa supremă nu s-a pronunţat de mai mult de un an pe niciunul din procesele prin care angajaţii au cerut declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei Guvernului prin care contribuţiile de asigurări sociale…
Citeste mai departe

Vâlcea: Protestele sindicaliştilor de pe Platforma Chimică, suspendate; şeful Consiliului Judeţean le-a promis o întâlnire cu premierul Dăncilă

Sindicaliştii de pe Platforma Chimică a Râmnicului au decis, joi, să suspende protestele din municipiul reşedinţă, după ce s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care le-a spus că i-a solicitat în scris premierului Viorica Dăncilă să-i primească săptămâna viitoare la Guvern pe reprezentanţii lor în vederea găsirii unor soluţii pentru a detensiona situaţia, informeazã…
Citeste mai departe