Tag Archives: ue

Angela Merkel, în vizită la Varșovia pentru a discuta situația UE post-Brexit

Cancelarul german Angela Merkel se deplasează marți la Varșovia pentru discuții politice cu premierul polonez Beata Szydlo, viitorul Uniunii Europene în perioada post-Brexit figurând printre principalele teme pe agenda acestei vizite, relatează DPA, preluat de AGERPRES. De asemenea vor fi abordate aspecte legate de imigrație și de securitate, a precizat executivul polonez. Relația dintre Merkel…
Citeste mai departe

Bulgaria așteaptă un sprijin mai puternic al UE pentru gestionarea migrației și aderarea la Schengen (președintele Radev)

Bulgaria așteaptă un angajament mai puternic din partea tuturor statelor Uniunii Europene în eventualitatea unei creșteri accentuate a migrației la frontierele sale, pentru readmisia migranților ilegali care au intrat pe teritoriul său, precum și pentru aderarea sa rapidă la Spațiul Schengen, a declarat luni președintele Rumen Radev, aflat luni într-o vizită oficială la Berlin, relatează…
Citeste mai departe

Summit european în Malta, pentru a arăta solidaritate în fața crizelor din UE și față de noua politică a SUA

Liderii celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene se vor reuni vineri în Malta, țara care deține președinția semestrială a Consiliului UE, pentru a arăta solidaritate în fața crizelor care zdruncină forul comunitar, dar mai ales față de noua politică a Washingtonului, în cadrul acestui prim summit după învestirea lui Donald Trump în funcția…
Citeste mai departe

Comisarul european pentru agricultură cere reducerea subvențiilor după Brexit

Uniunea Europeană (UE) trebuie să reducă subvențiile ca parte a viitoarelor reforme, pentru a face față așteptatei scăderi a bugetului destinat agriculturii, în urma ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit), a declarat sâmbătă comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.…
Citeste mai departe